And the forests will echo with laughter

Aaaah am o stare generala de cacat care a reusit sa-mi captureze intreaga fiinta si nu ma pot desprinde din stransoarea ei, care se intampla sa fie al dracu de deranjanta. ma rog, starea mea e sporita de intrebarea de-a dreptul cretinoida "ce ai?" urmata de o privire aparent ingrijorata. singurii de la accept interogatia mentionata sunt prietenii. ei nu ma deranjeaza chiar atat de tare. pentru ca am impresia ca le pasa. dobb chiar reuseste sa ma faca sa izbucnesc intr-un ras demential cand ma intreaba "ce am?!" cu expresia afectata si dramatica specifica ei. in schimb, toate celelalte persoane care imi adreseaza cacatul ala de interogatie sunt niste fiinte josnice, nenorocite si umile ce ar trebui calcate cu un pantof urias, pe a caror talpa s-ar imprima fetele lor josnice si scarbos de prefacute. astia imi par deja incarcati cu o doza exagerata de retardism notoriu (si poate si eu le par lor o ignoranta fara suflet, dar nu-i nimic) si ma scoate din sarite fiecare gest al lor. si ca toata situatia sa se adanceasca intr-un penibil fara margini, joaca un teatru suficient de ieftin si de prost incat sa-mi dau seama ca adevaratul scop al intrebarii nu exista. si intr-o oarecare masura, nu exista ingrijorare. dar thank god ca exista curiozitatea, right? am un sfat. nu e nimic amenintator. doar ceva prietenesc. lasati-ma dracu in pace.

in orice caz, urasc faptul ca trebuie sa nu-mi afisez starile pentru ca 4385726387 de oameni ma vor asalta cu nspe mii de intrebari. aici nu e vorba de victimizare. nu e ca si cum eu as fi prada pe care o haita de lei o uramaresc si ii insfaca gatul, lasand-o fara de aer si risipindu-i ultima particula de viata ce zace in ea, sau desfatandu-se cu sangele si carnea pe care o savureaza insetati si innebuniti de placere. in schimb, o oarecare asemanare exista intre cele doua situatii si sper ca cititorii sunt suficient de inteligenti incat sa o sesizeze.

sunt copila ce intotdeauna e fericita, dar niciodata nu o spune. aproape mereu o arata. si cand o arata, cei din jur sunt si ei fericiti pentru ea. cel putin asa ii place sa creada. intr-un fel o stie. iar cand nu vrea sa isi arate fericirea, dar totusi o simte, lumea crede ca ceva e in neregula, iar creierele lor infantile si imature nu concep ideea cum ca eu as fi doar moodless.

din punctul asta de vedere, nu seman cu lucia-maria. eu nu MAI vreau atentie. nu din partea majoritatii, cel putin

Pledoarie pentru iubire?!

Sa ne prefacem ca maine nu e Valentine's. Nu ca m-ar afecta, doar ca urasc sarbatoarea asta. Se face atata reclama si comercializare unui lucru total inutil de care ne-am putea lipsi. Pff, inimioaaare roz si sclipicioase si alte mii de chestii care imi fac greata. Nu e nevoie de toate astea ca sa iti demonstrezi iubirea. Nici macar de o parte din ele. Daca ar fi dupa mine, as sterge ziua asta din calendar. DAR probabil ca daca nu ar mai fi un 14 februarie s-ar stabili alta data pentru a dovedi cata dragoste exista in lumea asta...

Va iubiti?! Atunci faceti-o in fiecare zi. Nu mai imprumutati (furati) sarbatori cretinoide care sa va indemne sa fiti afectuosi sau ceva de genul.

Vreti dragoste?! Nu o cautati. Banuiesc ca o sa vina ea, la un moment dat.

Si ca sa nu ziceti ca ignor total 14 februarie.....


"Vreau ca toti indragostitii ce s-au savarsit din viata sa ne auda rasul si sa se intristeze. Vreau ca o adiere a patimii noastre sa le involbureze tarana reinviindu-i, sa le trezeasca cenusa intru durere."

.......Oscar Wilde, cica. Nu, nu sunt dereglata psihic. Doar mi-a placut citatul.